razvan.bocu.ro / forum.bocu.ro

[Mihaela14]

Multumesc,frumos!Intr/o oarecare masura explicatiile mi le dadeam si eu asa.Dar ma temeam ca societatea "moderna"ar pytea accepta asmenea disfunctii cu platitudine,indiferenta....si de aceea aveam nevoie de parerea unui specialist.Mai ales ca mass-media a inceput o orientare fireasca ...ca o posibila "intelegere"pentru aceste cazuri...nesubliniind necesitatea tratamentelor recuperatorii.Aceste acceptari pot aduce turbulente in educatia minorilor ce vizioneaza anumite emisiuni>>care,nu aduc nimic bun in informare....ca birfe....Actualitatea noastra este surprinzator de intelegatoare....dar si surprinzator de latenta in luarea unor decizii....ar trebui sa lasam lucrurile sa decurga "normal"cu lucrurile anormale....?Ne mai ramine speranta ca psihologia...isi va dovedi aportul cu timpul....in educatia copiilor macar de acum inainte.

[Mihaela14]

Societatea de azi isi doreste cu ardoare indreptarea lucrurilor care au adus situatia de "CRIZA".Totusi nimeni nu vede focarul ranii....Munca este un drept....dar si o indatorire....atunci....unde este remediul optim si imediat?????Cum se mai poate comporta un cetatean ca un element pozitiv in societate ,daca unul din elementarele drepturi ii da cu...."firma/n cap"[voiam aici un termen mai...potrivit,dar chiar indignata,nu/mi permit sa/l specific...]Un alt amanunt...cum poate o pensie"sa se dea mare"in fata unui salariu minim pe economie....Sa mai inteleg ca avem si specialisti financiari?Acestia isi pot creste copiii daca ar avea acest salariu?Tragedia vine mai ales din situatia atroce cind omul matur si cu putere de munca este intretinut de cite un pensionar....aici la ce se rezuma demnitatea????

[Mihaela14]

Ma ingrijoreaza mult un caz....O foarte buna prietena,are probleme cu familia,care s/a destramat in urma plecarii ei in strainatate...Dar nu este cazul clasic....este adinc ancorat in copilarie,legat de o educatie precara.aceasta doamna in copilarie a ramas orfana de mama la 8 ani.tatal ei s/a ocupat putin de necesitatile ei[daca s/a ocupat]in rest avea grija sa lase in seama ei treburile casnice care erau grele si pentru o femeie si pentru un barbat.bataile odata cu virsta deveneau insuportabile.La 15 ani s/a maritat cu un barbat care a avut mila, compasiune pentru ea.Au urmat copiii.Necunoscind dragostea unui barbat si/a aruncat toata dragostea ei asupra fetitei ...punindu/i tot ce putea la dispozitie fara ca aceasta sa/i ceara....Cu baietelul,a mers mai simplu...era deja fetita care se juca cu el....Ea isi concentra intreaga atentie asupra fetei,care vine la 16 ani cu:"Mami,imi dai voie sa fac craciunul cu prietenul meu in spania,cu parintii lui?"Mama se lasa indublecata si de aici porneste nenorocirea:fata se marita ,tatal ii reproseaza ori de cite ori npoate de des ca nu si/a educat fiica ,fiind o insensibila,ce/o fi ajuns fata lor???...pe ce miini o fi???etc.Mama pleaca dupa fata,se angajeaza acolo pentru ca sa/i faca fetei nunta,deoarece socrii deja puneau problema convertirii fetei la credinta lor ca o conditie...deci casatoria era un subiect delicat.Intr/un final ii face fetei o nunta somptuoasa,dupa care respectul fiicei se transforma intr/o continua "tapare"de bani.Sotul ii aduce injurii in fiecare noapte,de cind a plecat in strainatate...si ea divorteaza.Intre timp ginerele ii punne interdictie sa mai se apropie de fiica ei si de nepotica,pe cind fiica ei oii aduce injurii in plina strada.Aceasta este povestea ei .Alta varianta nu am deocamdata,dar are o disperata nevoie de ajutor.Eu i/am dat citeva sfaturi care nu sunt respectate defel.Ce solutionare intrevedeti,in afara impacarii ei cu sotul...????

[Mihaela14]

Imi cer scuze pentru greseli,dar nu am avut timp ...si mi s/a parut mai important sa deschid subiectul acum.Inca o data scuze!!!

[razvan]

Anormalul nu cred ca trebuie acceptat. Desigur, sunt multe feluri de situatii anormale si este bine sa tratam cu flexibilitate fiecare caz in parte insa, in general, anormalitatea nu trebuie privita ca o tendinta normala a societatii in care traim, careia omul nu i se poate impotrivi. Mass media moderna nu este recomandabila ca mijloc de divertisment nici pentru oamenii in toata firea, cu atat mai putin pentru un copil. Nu i-as recomanda nimanui sa isi expuna copilul rebuturilor emise de mass media romaneasca, care promoveaza nonvalori si antivalori, sisteme etice si de valori intoarse si, in general, o viziune periculoasa (din mai multe puncte de vedere) asupra vietii.
Referitor la povestea prietenei...este una cat se poate de nefericita si, oricat mi-as dori, nu pot sa nu remarc ca prietena este detinatoarea unei parti importante de vina. A gresit cand si-a rasfatat copila excesiv si a gresit ca i-a oferit o prea mare libertate. Nu vreau sa dau de inteles ca nu este bine sa le oferim copiilor spatiu de miscare, insa largimea acestuia este proportionala cu gradul de maturizare si cu soliditatea viziunilor despre viata ale copilului. Un copil rasfatat, cum a fost cazul fetei doamnei, nu ar trebui lasat liber la complicata varsta a pubertatii/adolescentei. Cu sotul nu cred ca sunt sanse reale de impacare si cu atat mai putin cu ginerele. Ar trebui sa isi concentreze toate eforturile pentru a-si normaliza relatiile cu fata, cred ca este "personalitatea" cu adevarat predispusa sa o inteleaga. Apoi, daca isi va aranja problemele cu propriul copil, cu fata, sunt convins ca se va normaliza comunicarea si pe filiera ginerelui si, cine stie, poate se va impaca si cu fostul sot. Deocamdata insa, trebuie sa incerce sa reia comunicarea cu fiica dumneaei.

[Mihaela14]

Asa ar fi cel mai bine...numai ca in acest caz dragostea de mama a fost excesiva,sufocanta,si acum fiica ii reproseaza ca/i provoaca repulsie...cred ca din cauza faptului ca mama se cramponeaza cu o "blindete"umilitoare de relatia cu fiica.Poate ca suna ciudat,dar si in dragoste trebuie sa pastram demnitatea...indiferent cit doare in final ...dupa greseli atit mai ramine...Eu personal am sfatuit/o pe prietena mea ,mama...din caz,sa/i lase spatiu de reflexie acum .Si sa isi concentreze atentia si dragostea catre baiat,care are 16 ani si sufera ca pentru mama lui sora lui a contat mereu...[chiar si el o ridica pe sora lui pe un piedestal de unde i se cuvine tot-constatare personala].Fiul locuieste cu tatal care consuma zilnic alcool si cu bunica de 80 ani.Viata mamei e haotica...si abia dupa ce isi face ordine in aceasta si in prioritati copiii vor trata/o ca atare. Acesta a fost sfatul meu.Mai exista si o noua ...slabiciune care i/a adus mai mult rau:pe vremea cind mama muncea sa stringa bani pentru nunta opulenta,fata plictisita de prezenta mamai ,i/a recomandat acesteia sa isi refaca viata specificind ca ea in locul mamei nu l/ar fi pastrat pe tata ca sot ,nici macar o zi.Mama accepta sa iasa cu colegul ginerelui de munca,burlac convins,cu care are o relatie si acum foarte incerta...prietenul ii interzice sa spuna ca desi are aproape 40 ani a fost maritata si are si copii.In familia lui ea este o prietena cu care urmeaza sa se casatoreasca si nimeni nu trebuie sa afle de copiii ei.Si in acest caz i/am argumentat greseala ei...ca nu trebuia sa isi faca o relatie mai ales in conjunctura cu fiica ei...si mai ales cu cineva ce/i neaga identitatea de mama.Sfaturile mele ei i se par radicale,si nu pot s/o conving de momentul de rascruce din viata ei,moment care ii va aduce numai neplaceri.Cam ce ar mai fi de zis sa se trezeasca din letargie si sa reactioneze???

[Mihaela14]

Trebuie sa revin,deoarece am facut citeva greseli,imi cer din nou scuze..dar eu in adolescenta eram o romantica,care citea apoi comenta in scris,sau compuneam nuvele,poezii,povestiri...si pe linga placerea de a caligrafia,scrisul de mina imi era o reala sursa de inspiratie,dindu/mi ragazul de a "mesteca"ideea.....Deci, am scris ca i/am dat mamei din cazul de mai sus,sfatul sa ii lase fiicei spatiul necesar de reflectare...dar,nu numai...caci am impresia ca mama...implora mila,in numele sacrificiilor facute de ea ,pentru fata.Mi/a fost jena sa aprofundez aici discutia...totusi i/am conturat oarecum ridicolul...la care...mama,imi spune:"eu cred ca pina la urma bunatatea va triumfa..."Acum este tot in strainatate unde nu mai are loc de munca,dar isi cauta,pentru a fi aproape de fata si familia acesteia...Cind nu va mai suporta umilintele fiicei ,vine in tara,sa se casatoreasca ...cu prietenul...Dupa ce i/am epuizat variabilele...de care trebuie sa tina seama...simt ca nu mai am putere sa o mai "ajut"..de fapt nu mai stiu cum>>>>Stiu ca orice decizie va lua...trebuie s/o sustin,dar nu cred ca imi permit sa trec peste convingerile mele,pentru a o ajuta din nou sa/si vada fiul...caci,asta am facut ...cind a venit ultima data in tara,mintind ca nu stiu de vreo relatie...spunind ca este la mine...cind ea era la prietenul ei...sotul i/a dat voie sa ia baiatul la mine...totusi,...ce mai...o situatie penibila...pina la urma nu am mintit dar am aplicat si eu scuza cu:"nu comentez"....singura cale intrevazuta atunci de mine.Nu stiu daca am fost suficient de explicita...dar m/am straduit sa nu uit amanunte ale contextului.Stiu ca ea poarta o mare parte de vina,dar ea considera ca daca va fi reflexia pozitiva o tatalui ei ,copii ei nu vor avea de ce sa n/o iubeasca...

[razvan]

Sigur ca trebuie sa isi reverse echitabil dragostea de mama si asupra baiatului, ar fi nedrept si dureros altfel. Luand in considerare si ultimele informatii pe care le-ai oferit, cred ca cel mai important in momentul de fata este ca ea, mama, prietena, sa isi faca ordine in propria viata si in propriul suflet. Mi se pare scandalos ca actualul prieten o obliga sa spuna ca nu are copii. Cum s-ar spune, a cazut din lac in put, de la un sot cu probleme de comportament a trecut la un prieten cu probleme evidente de personalitate. Nu este treaba mea sa imi dau cu parerea, insa, daca are ganduri cu adevarat serioase cu actualul prieten si, mai ales, cu propriul ei viitor, ar fi bine sa puna lucrurile la punct cu el, sa il faca sa inteleaga cat este de gresita atitudinea lui. Evident, in prealabil trebuie sa se lamureasca ea insasi ca anormalul in care traieste este unul autentic. Daca prietenul nu este de inteles, cred ca nu are rost sa isi mai iroseasca energiile cu el. Trebuie sa incerce sa isi normalizeze viata macar de dragul baiatului ei, care nu ar trebui sa se formeze langa tatal lui care, dupa cum spui, este oarecum instabil. In concluzie, ar trebui sa isi clarifice relatia cu prietenul sau sa o incheie si, cel mai important, sa incerce sa se echilibreze, ea insasi.

[Mihaela14]

Mersi!Ma simt mult mai usurata acum ...deoarece ,m/ai convins ca ea este cea care trebuie sa isi revizuiasca prioritatile!Eram intr/un timp inclinata sa intervin si sa vorbesc cu fata...dar oricum i/as fi luat apararea nu as fi putut ascunde haosul din viata mamei.
Argumentele mamei mi/au dat un nou motiv de reflectie:ce este in fond iubirea?De ce acest sentiment nu este invatat mai intens in familie?De ce exista atitea variante de iubire?
In familie se invata in general sentimentul de solidaritate,de reciprocitate,si,bineinteles iubirea materna care uneori merge deviant spre manie...Un bun ortodox invata adevarata iubire,dar cind trebuie transpus sentimentul in propria viata emotiva,sentimentul firesc se deterioreaza din terte motive:copilul nu vrea sa fie pedepsit[chiar daca greseste],nu se poate ...va suferi...;sau nu trebuie sa simta copilul ca avem probleme financiare....si iata cum din odorul nostru se naste micul"GOE",care va deveni odata cu virsta MARELE "GOE".Educatia sentimentului de iubire este foarte dureroasa,deoarece trebuie sa implantam niste restrictii tocmai pentru a naste un sentiment curat de iubire.Iubirea nu are de/a face cu pedeapsa meritata...o mama buna ispaseste pedeapsa alaturi de puiul ei.Iar in iubirea din cuplu ,iubirea inseamna intelegere si respect,dincolo de atractia sexuala,de umor,de surprize placute ,dincolo de frumos....Si ISUS si/a iubit calaii,dar nu i/a aprobat.Noi simpli muritori cum am putea s/o facem?Nu vreau ca subiectul sa prinda o conotatie deformanta,dar nu am intrebat:viata este un miracol divin,sau firescul naturii?Atit un ateu cit si un crestin vor stii ce sa raspunda....dar eu cred ca iubirea este un dar divin,care trebuie cultivat cu multa truda si rabdare.
DE CE IUBIREA NU ESTE IUBITA?Chiar trebuie sa fie folosit acest sentiment in interese proprii sau comoditate?De ce nu este lasat liber,frumos,sa traiasca corect?

[razvan]

Din pacate, in lumea noastra, iubirea nu mai este, de multe ori, perceputa curat, nici cand vine vorba despre iubirile platonice, intre membrii unei familii de exemplu, dar nici cand vorbim despre iubirile erotice. Probabil ca de vina este societatea mercantila, puternic materialista in care traim. De multe ori, iubiri curate sunt inabusite de interese meschine. Cred ca iubirea este una dintre manifestarile cele mai inalte ale personalitatii umane, si este deopotriva simpla si complexa, avand nevoie sa fie constant cultivata. Iubirea adevarata este invatata, pas cu pas, iar drumul nu are cum sa fie unul lin, fara bolovanisuri si obstacole. Important este insa ca individul sa isi doreasca sa parcurga frumos acest drum de multe ori sinuos. Din pacate, asa cum foarte bine intuiesti si tu, asa zisului "om postmodern" ii este din ce in ce mai greu sa mearga pe acest drum temeinic si alege scurtaturi, sare peste obstacole trisand, de aici rezultand multe dintre dramele care ne uratesc mediul de viata.

[Mihaela14]

am scris o pagina...dar am pierdut/o....mi/a"mincat/o catelul"....si sunt prea inciudata sa ma pot concentra acum la un alt raspuns similar....unde/i eminescu si pana lui????daca m/ar vedea....cit ma chinui....apropo:pe viitor in clasa intii copii in loc de scriere vor invata informatica?deoarece si un orb s/ar descurca mai bine....Ca rezumat a ceea ce aveam de scris...consider ca iubirea in cele din urma este logaritmul calitatii morale de care dispune cineva.Iar in finalul a tot ce reprezinta viata,vom fi raportati la valoarea potentialului afectiv.Diplomatic....si neutru ....in pozitia ateu sau crestin....am remarcat subtilitatea...si sincer ,lipsa divinitatii din caracterul expus...m/a intristat dar mi/a si motivat tenta conservatoare.Apropo....postmodernismul este o denumire pompoasa....a tot ce reprezinta era noastra...cind de fapt e....o sarada....la care toti suntem figuranti....fara replici.

[Mihaela14]

CE REPREZINTA VIATA?Un permanent context de stimuli.Trairea-un raspuns cit mai corect la acesti stimuli.In cadrul societatii,omul este un pion fara prea multa putere,drepturile sale ,fiind pe zi ce trece tot mai nule....Dar omul reprezinta totusi un receptor.din pacate...defect.Prin sociologie se intrezareste o posibilitate de reabilitare la valoarea sa corecta.

[Mihaela14]

Itorcindu/ne la reflectiile despre viata,prin prisma sufletului,angajindu/ne in trairea de zi cu zi ,printr/o atitudine corecta,vom cerne actiunile noastre prin suflet ,pentru multumirea spiritului,alegind lupta cu dificultatile.Pentru ca aceasta este misiunea vietii,deci lupta aceasta ,cu greutatile, concreta si corecta,nicidecum lupta cu terte persoane la fel de chinuite ca noi in gasirea iesirilor din situatii dificile.Spun asta deoarece este evident ca viata sociala actuala se indreapta mereu impotriva cuiva...fie ca este vreo figura politica,fie ca e un semen; intotdeanuna se simte nevoia de tap ispasitor,prin concretizarea dificultatilor intr/un dusman.Atunci ,analizarea telului,corecta,ne va deschide perspectiva solutionarii fara a ne mai intoarce impotriva cuiva imediat.Specific insa ca TOTI,indiferit de pozitiile sociale ,ar trebui sa ia o asrfel de atitudine!Si implicit se cere ca toti sa aibe o legatura cit mai profunda cu spiritul.UTOPIC,NU?????

[Mihaela14]

SCUZE! RECTIFIC:specific insa ca TOTI,indiferent de pozitiile sociale ar trebui sa ia o astfel de atitudine!

[razvan]

In lumea de azi pare utopica viziunea aceasta a ta. Nici macar nu ar fi nevoie sa fie aplicata cu indaratnicie. Ar fi suficient ca oamenii sa o aiba mereu in minte si sa incerce sa fie mai umani, mai putin uratiti in ceea ce fac, iar Pamantul ar arata altfel.