Trimis: Lun Mai 05, 2008 8:03 pm Titlul subiectului: Solutii constructive - partea I-a
Transmiterea mișcării de la motor până la roțile motoare se efectuează prin
intermediul AMBREIAJULUI, CUTIEI DE VITEZE, AXULUI CARDANIC, DIFERENȚIALULUI
și AXELOR PLANETARE, cu observația că AXUL CARDANIC poate să lipsească.
Primele mașini aveau MOTORUL așezat ÎN FAȚĂ iar ROȚILE MOTOARE erau cele din
SPATE. Aceasta este SOLUȚIA CLASICĂ, întâlnită la mașinile mari (camioane și
autoturisme mari). În acest caz se folosește AXUL CARDANIC, pentru transmi-
terea la distanța a mișcării. Întrucât între CUTIA de VITEZE și DIFERENȚIAL
există și deplasări relative pe verticală, acest ax este prevăzut la capete
cu articulații cardanice iar el este telescopic, pe caneluri. Studiul mate-
matico-mecanic al transmisiei mișcării de rotație prin această metodă se fo-
losește de trigonometria sferică și arată că la o mișcare uniformă la intra-
re se obține o mișcare neuniformă la ieșire. Mișcarea neuniformă însă condu-
ce la accelerații iar acestea la forțe. Este foarte important ca acest ax să
fie echilibrat. O primă echilibrare, statică, presupune respectarea princi-
piului lui Arhimede referitor la pârghii. În plus, și mai importantă este e-
chilibrarea lui dinamică, respectiv asigurarea echilibrului de forțe de i-
nerție și în mișcare. O astfel de cercetare l-a adus pe tânărul inginer Flo-
rea Dudița de la Uzina Steagul Roșu la Institutul Politehnic Brașov, unde a
fost dealtfel și rector. La insuccesele nesfârșite ale maiștrilor și inven-
tatorilor din uzină, care nu dădeau nicicum de cap acestei echilibrări (să
nu uităm că pe atunci asimilarea de produse noi se făcea prin copiere), omul
s-a pus pe studiu și pe calcule. Strădania i-a fost încununată de succes, a
publicat și ceva lucrări pe specific, a fost invitat prin Iugoslavia și apoi
Germania (Aachen), și-a dat doctoratul, ș.a.m.d. Păcat că nu s-a ținut de-
parte de politică (după '89).
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum Nu puteți atașa fișiere în acest forum Nu puteți descărca fișiere în acest forum