Trimis: Mar Mar 02, 2010 8:17 am Titlul subiectului: Ion Iliescu - 80 de ani
Februarie 1990. Se inființează CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională), ca organism care coopta și forțe din afara FSN-ului. Un prieten mă "bagă" într-un partid și mă văd propulsat în organizația județeană. Aici, surpriză, printre atâția avocați și profesori, nici un economist și, eu singur, inginer. Ajung, astfel, vicepreședinte cu probleme economice.
După vreo zece zile presedinții și vicepreședinții economici județeni, împreună cu cei ce erau un fel de prefecți, pe 3 Martie 1990, suntem convocați la București. Ajungem în sala din Dealul Mitropoliei.
Prima constatare: lumea se cam cunoștea. De când ? Era o lume nouă, doar.
Începe ședința. Dintr-un colț al prezidiului apar Ion Iliescu și Petre Roman. Imediat, șeful meu se duce la microfon și-l felicită pe d-l Ion Iliescu, care, atuncea aflam, împlinea 60 de ani. Măi să fie, de unde știa ? Se încropește în grabă o mică delegație care se duce să cumpere flori, dovadă că lucrul nu era cunoscut și de ceilalți.
În sfârșit, au loc discuții. O luare de poziție a lui Ion Iliescu mi-a rămas, și consider că a fost cheia întâlnirii. Era vorba de Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara (care interzicea "foștilor" să ia parte la alegeri). A insistat să nu se accepte acest punct: "Nu că am fi noi (adică dumnealui) afectați, dar nu este o masura democratică !".
Trimis: Mar Mar 02, 2010 5:34 pm Titlul subiectului: (Fără titlu)
Foarte interesanta povestirea...prin urmare, asa zisa lustratie romaneasca a inceput in forta, schingiuita cu maiestrie de fostul sef al Departamentului Propaganda al Comitetului Central.
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum Nu puteți atașa fișiere în acest forum Nu puteți descărca fișiere în acest forum
Referință subiect (Stil MLA) "Ion Iliescu - 80 de ani." Mesaj online. Mar Mar 02, 2010 8:17 am. razvan.bocu.ro / forum.bocu.ro. Lun Mai 13, 2024 9:06 am. < http://forum.bocu.ro/viewtopic.php?t=32024 >.