In esenta mea profunda sunt un visator si de la inaltimea(sau adancimea?..cine stie ) acestei conditii stau si ma uit in jurul meu si marturisesc ca nu prea ma simt in largul meu cand vad felul in care evoluam, la scara umanitatii. De cand se stie, ca fiinta in mod cert deosebita de toate celelalte vietuitoare de pe pamant, omul s-a aflat in cautarea fericirii, aceasta este poate dimensiunea cu cea mai mare consistenta a naturii umane. Inca din antichitate filosofii au construit adevarate doctrine plecand de la aceasta idee atat de simpla si de bun simt, la urma urmei. Sa ne gandim doar la Epicur care, in a sa scoala filosofica intitulata Gradina isi invata discipolii ca natura cea mai adanca a omului este placerea si fericirea adusa de aceasta, dar nu cea aducatoare de suferinta a viciosilor, ci placerea care pastreaza o dreapta masura, fara exagerari nici in ceea ce priveste lipsa, nici in ceea ce priveste excesul acesteia. Omul modern, pardon, postmodern, ca deja modernitatea este o notiune istoric si sociologic desueta , nu si-a uitat "natura cea mai profunda" si actioneaza in concordanta cu aceasta dar, intr-un fel cat se poate de postmodern, ca sa nu ii zic altfel. De fapt, ce este, in ce consta postmodernismul? In esenta este o epoca istorica foarte tanara, cam de varsta mea, poate chiar mai tanara, in care viteza, materialismul, consumul sunt doar cateva dintre trasaturile caracteristice si care l-au indepartat pe om de el insusi. Ma gandesc, de exemplu, la cei foarte tineri...nu zic ca nu este foarte bine ca isi gasesc repede un loc de munca, nu zic ca nu este extrem de folositor ca devin autonomi, independenti chiar de la o varsta "frageda" . Da, este foarte bine, in societatea secolului 21. Dar omul este fundamental diferit de vietuitoarele din lumea animala, el gandeste, se autovalorizeaza si ii valorizeaza pe cei din jur. Secole si milenii de-a randul s-a luptat pentru a-si castiga dreptul firesc de a gandi neingradit, de a-si antrena spiritul. Ce cruda ironie, oranduirea care pretinde ca devine expresia suprema a acestui ideal, capitalismul(democratia moderna), este cea care il face pe om sa uite ca are si un suflet, un spirit, ca mai exista si altceva in afara de invelisul trecator pe care se straduieste din rasputeri, intreaga viata sa il multumeasca..si nu zice nimeni ca este rau, dimpotriva, dar..... Merg pe strada, merg la cumparaturi(de exemplu in Carrefour , sau Selgros ), imi vad, imi simt semenii ca alearga, se agita in jurul meu manati, motivati de ceva, o disperare parca, o frica de a pierde ceva (ce?), da a nu ramane fara ceva...Vad de asemenea in rafturile librariilor carti, cam cum erau, pe vremea mea , cele cu basme si povestiri, in care celor mici li se explica cum se reproduc oamenii. Vad ca oamenii nu mai au timp sa discute cu semenii lor, sa-i inteleaga, sa aiba cu ei o relatie adevarata. Vad ca sentimente, idealuri precum iubirea de tara, patriotismul sunt incluse in categoria limbajelor de lemn, a notiunilor eventual comuniste(oare cei care le califica astfel stiu intr-adevar ce este acela comunismul?...). Vad, de asemenea, dar nu in sfarsit, lista este lunga, dar si-asa mesajul s-a lungit, ca egoismul devine, a devenit de fapt, normal, iar altruismul, grija dezinsteresata pentru cel de langa noi, un fel de atitudine devianta, curioasa prin ea insasi caci, la urma urmei, ce individ cu mintea sanatoasa sau sincer s-ar mai putea gandi la asemenea "nimicuri" daca nu ar fi manat macar de un interes ascuns?..... Nu ar fi nici o tragedie, la urma urmei omenirea a trait sub conditia ei fireasca o buna parte a istoriei sale, dar nu in acest fel postmodern, iar indivizii in general isi constientizau neimplinirile, incercau sa actioneze in sens pozitiv. In contemporaneitate, precaritatea fara precedent in istorie a conditiei umane nu este nici macar banuita, daramite sa fie si perceputa, constientizata... Poate ca unii dintre voi, multi sau toti poate, v-ati gandit la aceste probleme, le-ati simtit. Daca nu, reflectati un pic, in linistea unei nopti de vara, inconjurati de cantecul greierilor.... spun prostii, unde-i cantec de greier unealta "monstruoasa" numita calculator nu are ce cauta. Si poate va faceti timp sa va descarcati si voi pe forum o particica din universul vostru, sa va exprimati parerea. Pe mine m-ar interesa, mult chiar....
Trimis: Dum Iul 29, 2007 2:21 pm Titlul subiectului: Re: Ganduri estivale... :)
razvan a scris:
In esenta mea profunda sunt un visator si de la inaltimea(sau adancimea?..cine stie ) acestei conditii stau si ma uit in jurul meu si marturisesc ca nu prea ma simt in largul meu cand vad felul in care evoluam, la scara umanitatii. De cand se stie, ca fiinta in mod cert deosebita de toate celelalte vietuitoare de pe pamant, omul s-a aflat in cautarea fericirii, aceasta este poate dimensiunea cu cea mai mare consistenta a naturii umane. Inca din antichitate filosofii au construit adevarate doctrine plecand de la aceasta idee atat de simpla si de bun simt, la urma urmei. Sa ne gandim doar la Epicur care, in a sa scoala filosofica intitulata Gradina isi invata discipolii ca natura cea mai adanca a omului este placerea si fericirea adusa de aceasta, dar nu cea aducatoare de suferinta a viciosilor, ci placerea care pastreaza o dreapta masura, fara exagerari nici in ceea ce priveste lipsa, nici in ceea ce priveste excesul acesteia. Omul modern, pardon, postmodern, ca deja modernitatea este o notiune istoric si sociologic desueta , nu si-a uitat "natura cea mai profunda" si actioneaza in concordanta cu aceasta dar, intr-un fel cat se poate de postmodern, ca sa nu ii zic altfel. De fapt, ce este, in ce consta postmodernismul? In esenta este o epoca istorica foarte tanara, cam de varsta mea, poate chiar mai tanara, in care viteza, materialismul, consumul sunt doar cateva dintre trasaturile caracteristice si care l-au indepartat pe om de el insusi. Ma gandesc, de exemplu, la cei foarte tineri...nu zic ca nu este foarte bine ca isi gasesc repede un loc de munca, nu zic ca nu este extrem de folositor ca devin autonomi, independenti chiar de la o varsta "frageda" . Da, este foarte bine, in societatea secolului 21. Dar omul este fundamental diferit de vietuitoarele din lumea animala, el gandeste, se autovalorizeaza si ii valorizeaza pe cei din jur. Secole si milenii de-a randul s-a luptat pentru a-si castiga dreptul firesc de a gandi neingradit, de a-si antrena spiritul. Ce cruda ironie, oranduirea care pretinde ca devine expresia suprema a acestui ideal, capitalismul(democratia moderna), este cea care il face pe om sa uite ca are si un suflet, un spirit, ca mai exista si altceva in afara de invelisul trecator pe care se straduieste din rasputeri, intreaga viata sa il multumeasca..si nu zice nimeni ca este rau, dimpotriva, dar..... Merg pe strada, merg la cumparaturi(de exemplu in Carrefour , sau Selgros ), imi vad, imi simt semenii ca alearga, se agita in jurul meu manati, motivati de ceva, o disperare parca, o frica de a pierde ceva (ce?), da a nu ramane fara ceva...Vad de asemenea in rafturile librariilor carti, cam cum erau, pe vremea mea , cele cu basme si povestiri, in care celor mici li se explica cum se reproduc oamenii. Vad ca oamenii nu mai au timp sa discute cu semenii lor, sa-i inteleaga, sa aiba cu ei o relatie adevarata. Vad ca sentimente, idealuri precum iubirea de tara, patriotismul sunt incluse in categoria limbajelor de lemn, a notiunilor eventual comuniste(oare cei care le califica astfel stiu intr-adevar ce este acela comunismul?...). Vad, de asemenea, dar nu in sfarsit, lista este lunga, dar si-asa mesajul s-a lungit, ca egoismul devine, a devenit de fapt, normal, iar altruismul, grija dezinsteresata pentru cel de langa noi, un fel de atitudine devianta, curioasa prin ea insasi caci, la urma urmei, ce individ cu mintea sanatoasa sau sincer s-ar mai putea gandi la asemenea "nimicuri" daca nu ar fi manat macar de un interes ascuns?..... Nu ar fi nici o tragedie, la urma urmei omenirea a trait sub conditia ei fireasca o buna parte a istoriei sale, dar nu in acest fel postmodern, iar indivizii in general isi constientizau neimplinirile, incercau sa actioneze in sens pozitiv. In contemporaneitate, precaritatea fara precedent in istorie a conditiei umane nu este nici macar banuita, daramite sa fie si perceputa, constientizata... Poate ca unii dintre voi, multi sau toti poate, v-ati gandit la aceste probleme, le-ati simtit. Daca nu, reflectati un pic, in linistea unei nopti de vara, inconjurati de cantecul greierilor.... spun prostii, unde-i cantec de greier unealta "monstruoasa" numita calculator nu are ce cauta. Si poate va faceti timp sa va descarcati si voi pe forum o particica din universul vostru, sa va exprimati parerea. Pe mine m-ar interesa, mult chiar....
Este adevarat,omul s-a aflat si se afla in permanenta in cautarea fericirii, dar vezi tu, fiecare a inteles-o si o va intelege in felul sau.
Cat ii trebuie omului sa fie fericit?
Din pacate, pentru multi dintre noi tinerii, micile bucurii sunt percepute ca stare de mare fericire. Mare greseala. Tanarul din ziua de astazi este "fericit" ca a dansat in discoteca, ca si-a cumparat o masina, ca a castigat echipa preferata, ca a reusit la un examen, ar fi prea mult sa mai spun ca este "fericit" ca a citit o carte buna... De fapt este un amalgam de egoism (altruismul este pe cale de disparitie), ambitie si orgoliu de multe ori prost plasat, la care se adauga dupa cum spuneam, bucuria momentului.
Fericirea? Fericirea este departe si ei nu stiu sau nu vor sa stie si asta pentru ca uita un lucru esential: sa-si intrebe sufletul.
Dupa tot ce fac, va veni si vremea cand isi vor da seama ca nu este suficient, ca lipseste ceva. Pentru unii va fi poate prea tarziu, pentru altii, inca mai este timp, sper. Raspunsul este in ei insisi.
Sufletul, sufletul se multumeste cu putin, cu conditia sa ai grija de el.
Lasa-l sa priveasca un cer instelat in cantecul greierilor, alaturi de sufletul pereche. Putin s-ar parea, dar nu este.
Razvan, in esenta ta profunda de visator, unde asculti tu cantecul greierilor?
Trimis: Dum Iul 29, 2007 8:25 pm Titlul subiectului: (Fără titlu)
Cantecul greierilor, eheeei.... , "alaturi de sufletul pereche" , nu numai ca nu este putin, este enorm, poate ca aceasta este una dintre ocaziile cand omul are impresia ca ii fura o clipa vesniciei, ca timpul inexorabil si-a pierdut o clipa, sau mai multe... da, frumos ai spus. Din pacate, eu nu pot asculta atat de des pe cat mi-as dori cantecul greierilor, fiind orasean din nastere traiesc printre betoane, bietii greierasi nefiind stimulati sa se exprime pe o astfel de scena. Ii ascult insa cat pot de mult cand merge la tara la bunica mea, cand merg la cealalta bunica a mea care locuieste tot in Brasov dar intr-o zona cu ceva verdeata, sau cand evadez in natura cu diferite ocazii. In alta ordine de idei, ca tot am pomenit de zona cu ceva verdeata in care locuieste bunica mea din Brasov, eu acolo am copilarit si cartierul era o oaza de verdeata, cu gradini, alei cu garduri vii, terenuri de joaca cu iarba si toate cele. Sublimul primar al Brasovului, a facut el si lucruri bune, nu zic nu, dar am impresia ca este obsedat de asfalt, nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa distruga o mare parte din spatiile verzi ale cartierului in care locuieste bunica mea (pentru cunoscatori Astra, fostul Steagul Rosu) si sa faca in loc parcari si alei asfaltate. Nu a mai ramas aproape nimic din frumusetile care mi-au incantat copilaria. Odios, pot spune, cred, fara a exagera, si de neinteles, in conditiile in care orice tara constienta incearca sa faca rost de spatii verzi si inca cu disperare, noi le distrugem. Si am impresia ca Brasovul nu e singurul exemplu din Romania. Insuficienta cronica a locurilor de parcare este o realitate dar, niste autoritati capabile sa administreze corect treburile comunitatii ar trebui sa caute alte solutii. Scuze pentru digresiune, dar problema asta ma macina de mai mult timp si am prins acum momentul prielnic sa ma descarc un pic.
Adevarul este ca traim niste vremuri destul de ciudate sub anumite aspecte..si o spun cu parere de rau, pentru ca observ si eu cum unele lucruri care nu sunt chiar firesti devin normale, chiar niste virtuti cu care daca te lauzi poti sa atragi admiratia celor din jur...
Sunt intru totul de acord cu ce s-a scris aici, uitam sa ne regasim pe noi, sa ne acordam putin timp si pentru suflet..si cu siguranta de acolo ar porni rezolvarile problemelor noastre.. Cu toate ca din lucrurile simple ne dobandim fericirea adevarata, ne incapatanam sa ne complicam viata, sa alergam si sa ne consumam energiile in directii care de cele mai multe ori nu duc nicaieri: banii, viata de noapte, succesul in cariera, vacante in locuri cat mai exotice ,.. cred ca prin ele ne indepartam tot mai mult de adevarata esenta a vietii. Nu asta inseamna viata, nu cred ca pentru asta am fost creati, ar fi trist daca ar fi asa! Viata inseamna mult mai mult decat atat. Si putem sa-i descoperim adevaratul sens pe masura ce stim sa traim alaturi de cei din jurul nostru (sa ne bucuram si sa suferim impreuna - pentru ca viata inseamna si suferinta), sa ne bucuram de natura, asa cum a fost ea creata, fara interventii din partea oamenilor, sa ne preocupam mai putin de cele materiale si mai mult de cele spirituale....
PS Ma bucur ca se discuta si probleme de genul asta.
Trimis: Vin Aug 10, 2007 6:05 pm Titlul subiectului: (Fără titlu)
daniela a scris:
Adevarul este ca traim niste vremuri destul de ciudate sub anumite aspecte..si o spun cu parere de rau, pentru ca observ si eu cum unele lucruri care nu sunt chiar firesti devin normale, chiar niste virtuti cu care daca te lauzi poti sa atragi admiratia celor din jur...
Sunt intru totul de acord cu ce s-a scris aici, uitam sa ne regasim pe noi, sa ne acordam putin timp si pentru suflet..si cu siguranta de acolo ar porni rezolvarile problemelor noastre.. Cu toate ca din lucrurile simple ne dobandim fericirea adevarata, ne incapatanam sa ne complicam viata, sa alergam si sa ne consumam energiile in directii care de cele mai multe ori nu duc nicaieri: banii, viata de noapte, succesul in cariera, vacante in locuri cat mai exotice ,.. cred ca prin ele ne indepartam tot mai mult de adevarata esenta a vietii. Nu asta inseamna viata, nu cred ca pentru asta am fost creati, ar fi trist daca ar fi asa! Viata inseamna mult mai mult decat atat. Si putem sa-i descoperim adevaratul sens pe masura ce stim sa traim alaturi de cei din jurul nostru (sa ne bucuram si sa suferim impreuna - pentru ca viata inseamna si suferinta), sa ne bucuram de natura, asa cum a fost ea creata, fara interventii din partea oamenilor, sa ne preocupam mai putin de cele materiale si mai mult de cele spirituale....
PS Ma bucur ca se discuta si probleme de genul asta.
Da, sa ne gandim la sufletul nostru, sa ne gandim ca trebuie sa avem mare, mare grija de el, pentru ca si celelalte lucruri, realizari din viata noastra numai asa au valoare.
Ganduri, ganduri...despre viata , despre fericire....
Vorbeam cu prietenii mei despre modul de a-ti transmite gandurile, sentimentele.
=Este mai usor sa declari ce simti in scris, decat s-o spui cuiva in fata?=
=Are mai multa valoare daca o spui in fata?=
Tu ce parere ai Razvan?
Voi colegi forumisti?
Trimis: Dum Aug 12, 2007 7:23 pm Titlul subiectului: (Fără titlu)
Da, se pare ca este mai usor sa declari ce simti in scris decat sa o spui in fata interlocutorului sau interlocutorilor. Explicatia fenomenului cred ca poate fi gasita la nivelul psihologiei individuale. Nu este mai putin adevarat ca o parte a semenilor nostri se exprima cel mai bine prin viu grai. Acesti oameni, ilustrari tipice ale personalitatii sangvinice, se simt de-a dreptul incorsetati atunci cand sunt nevoiti sa isi exprime gandurile preponderent in scris. Se stie ca gandirea, viteza proceselor care o determina o intrece pe cea a scrisului, poate ca este si aceasta o posibila explicatie. Totusi, pentru ce mai multi oameni, este mult mai confortabil, din punct de vedere psihic cel putin, sa se exprime in scris.
In ceea ce priveste valoarea exprimarii... cred, si se pare ca parerea mea coincide cu cea majoritara, ca ceea ce este spus in fata, privindu-l in ochi pe interlocutor are o valoare mai mare decat ceea ce este transmis prin alte metode. De ce?..pentru a gasi un raspuns, probabil ca trebuie sa ne gandim la natura umana, la felul omenesc de a fiinta pe acest pamant. Desi de multe ori se comporta exact pe dos, oamenii sunt totusi fiinte superioare, atat din punct de vedere intelectual cat si spiritual, sufletesc. De aceea, preferam sa ne vedem partenerul de discutie atunci cand discutam ceva, mai ales daca ceea ce se transmite este pentru noi important si ne determina universul propriu. Sa ne gandim la o declaratie de dragoste, nu-i asa ca este mult mai frumoasa atunci cand partenerii si-o fac aflandu-se fizic unul langa altul, simtindu-si emotiile, tresaririle, trimitand si receptand anumite unde, atat de necesare?... Valoarea superioara a comunicarii nonverbale apare atunci cand sunt transmise idei si informatii formale, deci nascocite de om de-a lungul "evolutiei" sale ...si, dupa cum se stie si se observa, omul isi foloseste inteligenta pentru a-si modifica viata in sensul indepartarii tot mai pronuntate de conditia lui initiala, in sensul complexificarii. In aceasta categorie ar intra, de exemplu, o depozitie facuta la tribunal, un testament sau mai stiu eu ce alte nazdravanii asemanatoare. Daca vorbim insa despre comunicarea autentica, indiscutabil este preferabila comunicarea directa, caracterizata de apropiere fizica.
Tot ce am spus aici, ca sa folosesc o mostra de jargon Internet, este IMHO(in my humble opinion). Daca aveti alte pareri, va rog sa ma contraziceti.
Trimis: Vin Feb 28, 2020 12:50 pm Titlul subiectului: (Fără titlu)
Adevarul este ca traim niste vremuri destul de ciudate sub anumite aspecte..si o spun cu parere de rau, pentru ca observ si eu cum unele lucruri care nu sunt chiar firesti devin normale, chiar niste virtuti cu care daca te lauzi poti sa atragi admiratia celor din jur...
Sunt intru totul de acord cu ce s-a scris aici, uitam sa ne regasim pe noi, sa ne acordam putin timp si pentru suflet..si cu siguranta de acolo ar porni rezolvarile problemelor noastre.. Cu toate ca din lucrurile simple ne dobandim fericirea adevarata, ne incapatanam sa ne complicam viata, sa alergam si sa ne consumam energiile in directii care de cele mai multe ori nu duc nicaieri: banii, viata de noapte, succesul in cariera, vacante in locuri cat mai exotice Very Happy ,.. cred ca prin ele ne indepartam tot mai mult de adevarata esenta a vietii. Nu asta inseamna viata, nu cred ca pentru asta am fost creati, ar fi trist daca ar fi asa! Viata inseamna mult mai mult decat atat. Si putem sa-i descoperim adevaratul sens pe masura ce stim sa traim alaturi de cei din jurul nostru (sa ne bucuram si sa suferim impreuna - pentru ca viata inseamna si suferinta), sa ne bucuram de natura, asa cum a fost ea creata, fara interventii din partea oamenilor, sa ne preocupam mai putin de cele materiale si mai mult de cele spirituale....
PS Ma bucur ca se discuta si probleme de genul asta. _________________ JH
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum Nu puteți atașa fișiere în acest forum Nu puteți descărca fișiere în acest forum